Nu este o noutate faptul că într-un mare procentaj, femeile își propun ca principal obiectiv dezvoltarea fesierilor odată ce ajung într-o sală de fitness.
Acest obiectiv este supraestimat (pe lângă minusul estetic, este și un trend) și materializat în prea multe antrenamente pentru fesieri, fără a lucra strategic și fără a ține cont de cele 7 principii care sprijină dezvoltarea forței și rezistenței musculare.
O să mă rezum prin a enumera aceste principii:
– supraîncărcarea;
– progresia;
– specificitatea;
– regularitatea;
– refacerea;
– echilibrarea;
– varietatea; și aici mă referi în special, la un singur principiu, și anume, REFACEREA.
Antrenamentul cu încărcături efectuat intens mai multe zile consecutiv pentru aceași grupă musculară poate deveni dăunător. Musculaturii trebuie să i se aloce un timp suficient de refacere pentru că procesul adaptativ să fie eficient. Antrenamentul pentru dezvoltarea forței poate fi efectuat zilnic cu condiția alternării grupelor musculare implicate în efort, astfel încât, în fiecare zi să fie implicate în efort alte grupe musculare. În cazul în care vă întrebați de ce vă pomenesc despre dezvoltarea forței, țin să va fac conștienți că doar prin îndeplinirea acestui obiectiv puteți avea rezultate în volum muscular.
Refacerea este importantă și în timpul antrenamentului. Astfel refacerea între diferite exerciții sau serii de exerciții depinde, în mare măsură, de intensitatea efortului.
Detensionarea musculară este vitală pentru procesul refacerii și nu trebuie evitată. Pe lângă masaj, în acest sens se pot folosi accesorii trigger point și benzi elastice (power bands) pentru stretching.
Prin stretching nu doar refacem, ci sporim flexibilitatea și amplitutinea mișcării, îmbunătățim coordonarea, eliberăm stresul și îmbunătățim circulația.
În mare parte, eu obișnuiesc să folosesc produsul power band pentru executarea exercițiilor de stretching. Pe lângă numeroasele avantaje, există și un avantaj mecanic în folosirea benzilor elastice și anume faptul că rezistența este menținută în fiecare parte a mișcării, cu o intensitate mai mare.
Am pregătit câteva clipuri cu o parte din exercițiile pentru stretching pe care le poți executa folosind o bandă elastică și te invit să dobândești o nouă experiență.
Stabilește un nou program pentru antrenamentele tale astfel încât să evoluezi și să ai rezultate!